Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs vor arbitra campioana mondială, Franța!

Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs vor arbitra campioana mondială, Franța!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan vor arbitra meciurile campioanei mondiale, Franța, în Liga Națiunilor.

Federația Română de Fotbal a anunțat pe site-ul oficial că cei două brigăzi de arbitri din România au fost delegate pentru a conduce meciurile Franței din luna septembrie.

Istvan Kovacs va arbitra meciul Suedia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs va conduce la centru meciul dintre Suedia și Franța, ce se va disputa pe 5 septembrie, la Solna, în cadrul primei etape din cadrul Grupei 3 a Ligii A din Liga Națiunilor.

Acesta va fi ajutat la margine de către asisenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, în timp ce Marius Avram va fi arbiru de rezervă.

Ovidiu Hațegan va arbitra meciul Franţa – Croaţia

După doar trei zile, pe 8 septembrie, Franța va juca împotriva Croației, pe „Stade de France”, iar Ovidiu Hațegan va arbitra această întâlnire.

Arbitrul român îi va avea ca asistenți pe Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, iar cel de-al patrulea oficial va fi Sebastian Colțescu.

Horațiu Feșnic, delegat la meciul Spaniei

Pe lângă cei doi arbitri, un altul a fost delegat la un meci european. Horațiu Feșnic va arbitra meciul dintre Macedonia de Nord și Spania, din cadrul preleiminariilor Campionatului European de tineret.

Meciul se va disputa pe 3 septembrie, la Skopje, iar arbitrul va fi ajutat la margine de către Valentin Avram și Alexandru Cernei. Arbitru de rezervă va fi Marian Barbu.

„Cel mai bun arbitru la ora asta este după părerea mea ăla, Sfeșnic (n.r. – Horațiu Feșnic). Clar, simplu, liniștit, unde e fault, pac, fault, fluieră, nu are nicio emoție, nicio teamă, îmi place statura lui, Sfeșnic (n.r – suport special pentru lumânări). Are și nume biblic. Când am auzit de el am zis că ăsta o să fie mare arbitru, că are nume biblic. Pe cuvant”, spunea Gigi Becali, în urmă cu trei ani, la Pro X.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×